Arhiva pentru iulie, 2008

Un tanar pedelist tulcean in U.E. Vicecancelarul Chiriac se obisnuieste cu institutiile comunitare

* Colegiul Director al O.T.P.D.L. are loc azi la Bruxelles
    În perioada 14-16 iulie a.c., vicepreşedintele Organizaţiei Naţionale de Tineret a Partidului Democrat Liberal (O.T.P.D.L.), tulceanul AurelianChiriac,  preşedinţii organizaţiilor judeţene şi membrii Biroului Permanent Naţional al Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal – 55 de tineri, în total – se vor afla la Bruxelles.


    Astăzi, 15 iulie, va avea loc şedinţa Colegiului Director al O.T.P.D.L., prima asemenea reuniune politică a unei organizaţii de tineret ce are loc în capitala politică a Uniunii Europene.
    “Am ales ca acest Colegiu Director să aibă loc la Bruxelles pentru că este important ca tinerii din organizaţia noastră să fie familiarizaţi cu instituţiile europene. Ne înscriem, astfel, în programul de comunicare al Uniunii Europene, program care îşi propune să familiarizeze cât mai mulţi cetăţeni ai Uniunii cu instituţiile acestui organism. Tinerii politicieni ar fi probabil primii care ar trebui să se arate interesaţi de instituţiile Uniunii Europene”, declară Chiriac (foto), unul dintre organizatorii evenimentului, în calitate de vicepreşedinte al Cancelariei Biroului Permanent Naţional.


    În cadrul Colegiului Director, tinerii democrat-liberali vor face propria analiză a alegerilor locale şi îşi vor creiona strategia pentru alegerile parlamentare, Organizaţia de Tineret a P.D.L. propunându-şi să atragă cât mai mulţi tineri care să participe la procesul electoral, atât din postura de candidaţi, cât şi din aceea civică de alegători, având în vedere principiul O.T.P.D.L., conform căruia tinerii trebuie să-şi decidă singuri viitorul.
    Membrii Colegiului Director al O.T.P.D.L. vor vizita Parlamentul European şi Comisia Europeană, vor participa la conferinţa “Fonduri Europene pentru tineri” şi vor avea o serie de discuţii la sediul Y.E.P.P. – Organizaţia de Tineret a Partidului Popular European – cu reprezentanţii acestei organizaţii la care O.T.P.D.L. va adera pe parcursul acestui an.

Sursa: Cotidianul Obiectiv, 15 iulie, Petru Tincoca 

Mai am un singur dor…

Concursul lui Aurelian Chiriac mai are un câştigător
Cu întârziere specifică, dar nu decisivă, membrii comisiei au premiat fotografia lunii iunie.
Mai precis, comisia e formată din Feodor Mihei (fotograf, Cotidianul “ACUM“), Bogdan Moldoveanu (absolvent al Facultăţii de Film) şi Petru Ţincoca (redactor, Cotidianul “OBIECTIV“), concursul este găzduit de http://europarlamentar.wordpress.com/martor-ocular/, iar iniţiatorul este Aurelian Chiriac.
Tema, “Album de vacanţă“, se pare că a picat bine celor care se bănuiesc de valenţe fotografice, postându-se nu mai puţin de şaisprezece bucăţi.
Este una care ne-a vrăjit de la prima vedere: se face că o fată se plimbă nostalgică pe malul mării. Clişeu, aţi spune, însă albul, negru şi tonurile dintre ele fac toţi banii.
Deoarece era “anonimă“, am declamat: “Mai am un singur dor/ Să-l ştiu pe autor…”. Apoi, prin investigaţii specifice, am aflat că autoarea se numeşte Andreea, că fotografia este făcută la Sulina, iar că învingătoarea va fi răsplătită cu… o tabără la Sulina!

Trimiteţi fotografiile şi comentariile care doriţi să fie postate pe blog la adresa:fototulcea@yahoo.com
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat ca a putea vizualiza pagina.
<!–
document.write( ‘</’ );
document.write

Sursa: Cotidianul Obiectiv, Petru Tincoca

Tema concursului pentru luna iulie ramane “album de vacanta

Tinerii tulceni PDL-isti invata sa comunice.

          În perioada 24-28 iunie 2008 la Mangalia a avut loc training-ul cu tema Strategii şi tactici ale comunicării eficiente, la care au partipat 24 de tineri din Partidul Democrat Liberal reprezentând mai multe organizaţii din ţară, din Tulcea participand Aurelian CHIRIAC, Vicepresedinte Biroul Permanent National OT.PD-L, Presedintele Organizatiei Judetene de Tineret si Valentin MOLDOVEANU, secretar general al BPJ OT.PD-L Tulcea.

        Evenimentul face parte din cadrul unui proiect iniţiat de Fundaţia germană Hanns Seidel în colaborare cu OTPDL, Cursuri de comunicare pentru tinerii politicieni români, şi s-a aflat la cea de-a doua etapă din cele 4 ce se deruleaza pe perioada întregului an.

             Timp de 5 zile membrii OTPDL din toată ţară au acumulat cunoştiinţe de la specialişti în domeniu, conf. univ. dr. Dumitru Borţun şi Ion Caramitru, director TNB, implicându-se cu mult succes şi în activităţile practice organizate, precum interviul de televiziune, discursul politic sau adresarea verbală şi nonverbală în diferite conjuncturi comunicaţionale.

          Cursurile desfăşurate pe perioada celor 5 zile au fost:
1. Comunicarea şi cultura comunicaţională: scopurile comunicării, tipuri şi forme de comunicare, obstacole comunicaţionale şi căi de depăşire

2. Importanţa culturii şi a experienţei de viaţă în valorificarea conjuncturilor comunicaţionale

3. Adresarea verbală şi nonverbală în diferite conjuncturi comunicaţionale: dialogul, discursul politic, dezbaterea televizată

4. Adresarea verbală şi nonverbală în cadrul interviului de televiziune

5. Competenţa comnicaţională: competenţa lingvistică, competenţa discursivă şi competenţa pragmatică

6. Modalităţi de adresare în funcţie de partener şi context

7. Introducere în discursul public: legile nescrise ale discursului, principiile discursului eficient


 

iulie 2008
L M Mi J V S D
« Iun   Sep »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

a

Blog Stats

  • 28,263 hits