Chiar daca sunt in politica, imi place sa cred ca sunt un om “cu picioarele pe pamant”. Am intrat in politica tocmai pentru ca sunt tanar si pentru ca vreau sa cred ca pot schimba ceva in Tulcea, in Romania si in Europa si adesea apreciez cand tinerii de langa mine au acelasi mod de a gandi.
Faceam astazi revista presei tulcene si am gasit doua subiecte pe care am simtit ca e cazul sa le mentionez.
In primul rand, o stire de bine despre liceenii de la Spiru in ziarul “Obiectiv”:
Elevii Colegiului Dobrogean “Spiru Haret” au scos recent de sub tipar un nou numar al revistei “Aspiratii literare”. Si de aceasta data, colectivul redactional, coordonat de prof. Gheorghe Bucur, s-a intrecut pe sine, oferind publicului scolar un continut bogat si interesant.
In plus, se poate observa ca intreg parcursul revistei poarta amprenta unei maturitati responsabile, demna de toata aprecierea, tinand cont ca la inchegarea acestui intreg de “aspiratii literare” au contribuit si elevi din ciclul gimnazial. Rasfoind revista, ne retin atentia multa poezie, creatie a “haretistilor”, si doua interviuri deloc de trecut cu vederea, intervievatii fiind Carol Feldman, “un scriitor cu sufletul deschis” – fost elev al liceului si Adrian Busila, deopotriva medic si prozator tulcean.
Stirea completa este publicata in ziarul de azi – va spun sincer ca ma bucur sa vad astfel de aparitii intr-o lume in care valorile tinerilor (fie ei si tulceni) se pare ca sunt influentate de emisiuni TV indoielnice si filme facute pe gaura cheii. Apreciez revista “Aspiratii Literare” in primul rand ca produs al unui colectiv de tineri voluntari iar implicarea lor ma bucura si ma face sa ma gandesc la faptul ca, in cativa ani, acesti tineri vor avea deja experienta de a lucra la ziare mari cu sute de mii de cititori. Imi place sa cred ca o cariera de succes incepe din scoala, dar scoala nu este suficienta (de aici aprecierea mea pentru voluntariat).
O a doua stire m-a pus pe ganduri – este vorba despre faptul ca un licean din orasul Babadag este urmarit penal, dupa ce, la finele saptamanii trecute, a venit scoala cu un cutit (stire din ziarul Acum). Chiar daca este primul caz semnalat de jandarmi in acest an, nu-mi pot ascunde ingrijorarea si vreau sa ma folosesc de acest blog pentru a trage un semnal de alarma. Tanarul avea 18 ani, insa aceasta problema cred ca are implicatii mai serioase si cred ca este vorba si despre o lipsa de comunicare nu doar in cadrul familiei, dar si in cadru institutional. Si eu am simtit de multe ori ca unii profesori sunt “rupti” de elevi, iar comunitatea noastra are nevoie de dialog tocmai pentru ca astfel se asigura premisele unui invatamant performant in care elevii simt nevoia sa vina la scoala cu carti pentru a-si apara ideile si punctele de vedere, si nu de arme. Intr-o societate europeana, inteligenta ar trebui sa fie cea mai folositoare “arma” a tinerilor tulceni, iar sfatul meu pentru acestia este sa nu neglijeze scoala, ba chiar sa se implice activ si sa le ceara profesorilor mai mult.
Voi incheia acest post intr-o nota optimista: cred ca noi, tinerii, avem menirea sa “revolutionam societatea”, iar intrarea Romaniei in Uniunea Europeana ni se datoreaza, in primul rand, noua. Daca investitia va fi in tineri, viitorul tarii nu poate fi decat pe maini bune, tocmai pentru ca suntem idealisti, avem idei si avem si energie pentru a le pune in practica!
Comentarii recente